Testament (Să nu mă uiţi...)

A trecut timpul meu,
Ca o floare veştejită în eternitate...
Dar tu, copile, eşti mai tânar ca oricând,
Urmează drumul tău, şi depărtează-ţi de la mine orice gând!

Mă sting încet, acum, când îmi rămâne
Doar amintirea că am fost a ta.
Eu am să plec curând din lumea asta,
Să te renaşti, copile, din cenuşa mea!

Să nu uiţi mai apoi de firele de iarbă,
Pe care-odată păşit-am amândoi!
Să le mai uzi, din când în când, copile,
Cu-o lacrimă, când te-oi gândi la mine!

Să nu uiţi marea, cum a fost odată,
Şi să o laşi să plângă-a noastră, crudă soartă!
Să te prefaci din când în când vrăjit,
De-al nostru Soare de la răsărit!

Urmează calea ce ţi-a fost croită,
Şi nu trăi-ntr-o amintire de demult!
Dar nu iubi, pe nimeni, aşa mult,
Cum ai putut să mă iubeşti pe mine!

Să nu mă uiţi, copile...